Laringotraheita infectioasa aviara

Laringotraheita infecţioasă aviară:

Definitie: Este o boală infecto-contagioasă, virotică acută manifestată clinic prin accese de sufocare, tuse şi expectorat sangvinolent.

Etiologia: -herpesvirus, alfa-herpesvirus;

-cubic, cu alveolă, ADN, capsidă icosaedrală;

-prezintă în structura sa glicoproteine (60, 90, 115 – 205 Kd) imunogene;

-este sensibil la căldură (se distruge la 37 – 39oC), agenţi lipolitici, dezinfectante;

-nu există diferenţe antigenice.

Epidemiologia:

· receptivitatea: găină, fazanul, păunul.

· factori de risc: vârsta (sunt susceptibili la infecţie şi boală, tineretul şi adultele peste 4 luni), stresul imun (păsările imunizate dobândesc rezistenţă faţă de expresia clinică a bolii).

· surse de infecţie: păsările bolnave cu forme clinice, păsările purtătoare, secreţiile respiratorii şi conjunctivale. După trecerea prin boală, păsările care supravieţuiesc rămân purtătoare şi eliminatoare un timp variabil şi intermitent.

· dinamica: enzootică explozivă cu morbiditate de 90 – 100% şi mortalitate de 5 – 70% (în medie 10 – 20%).

· factori favorizanţi: densitatea crescută în incinte, microclimatul nefavorabil (cu NH3, pulberi în atmosferă, umiditate crescută şi curenţi de aer ce cresc susceptibilitatea căilor respiratorii faţă de infecţie).

Patogeneza: virusul se ataşează pe suprafaţa celulară în care pătrunde prin pinocitoză; ADN viral migrează în nucleul celulelor şi inţiază multiplicarea virală producând apariţia incluziilor intranucleare; ulterior virusul îşi formează alveola proprie şi este eliminat în trahee. Virusul se multiplică în tractusul respirator (viremia secundară este posibilă sau absentă). Unii subiecţi cantozează virusul în ganglionul trigemen (ggl. de la nivelul capului) de unde se poate reactiva (revine în căile respiratorii) la 15 luni postvaccinal. Foarte rar virusul poate trece în sânge producând o viremie tranzitorie.

Tabloul clinic:

-perioada de incubaţie este de 6 – 12 zile (în cazul infecţiei naturale) sau 2 – 4 zile (în cazul infecţiei traheale);

-jetaj, tuse, sufocare, dispnee, mucus sangvinolent, caracter hemoragic al expectoratului traheal;

-în formele moderate se constată: jetaj oculo-nazal persistent şi conjunctivită, sinuzită (uneori hemoragică), tuse, scăderea ouatului;

-în 10 – 14 zile afectează tot efectivul şi începe vindecarea;

-evoluează acut sau supraacut (rar constatate forme subacute sau cronice);

-caracteristic este caracterul sangvinolent al secreţiilor respiratorii.

Tabloul lezional:

-edem şi congestie până la rupturi vasculare la nivel conjunctival, nazal şi al sinusurilor infraorbitare;

-laringotraheită hemoragică sesizându-se coaguli de sange pe cioc;

-poate afecta uneori şi bronhiile, pulmonii sau sacii aerieni când pătrunde o tulpină foarte agresivă sau acţionează puternic factorii favorizanţi care scot din funcţiune barierele de protecţie ale aparatului respirator;

-la nivelul laringelui şi traheei se constată congestia şi edemul mucoasei, fenomene hemoragice (datorită unei distrucţii a epiteliului traheal, nefiind o problemă de coagulabilitate) cu acumulare de coaguli de sânge în lumen traheei (sunt frecvente şi caracteristice). În situaţiile în care se înregistrează evoluţii subacute, în trahee se observă un exsudat inflamator fibrinos (se impune diagnostic diferenţial).

D.p.d.v. histopatologic, se constată: hipertrofia celulelor epiteliale cu pierderea cililor, infiltraţie cu celule mononucleare în mucoasă şi submucoasă, prezenţa incluziilor intranucleare Seifert în celulele epiteliului traheal.

Diagnosticul: este foarte uşor de pus în formele tipice şi mai greu în formele moderate.

Confirmarea: se face prin → examen histopatologic: incluzii intranucleare în celulele epiteliului traheal;

→ identificarea virusului în trahee prin IF sau testul imunoperoxidazei;

→ infecţia experimentală cu exsudat traheal la puii indemni şi imunizaţi.

Izolarea virusului se realizează pe ou embrionat, intraalantoidian sau pe membrana corioalantoidiană (determină apariţia de noduli în care se observă incluzii intranucleare).

Identificarea virusului se realizează prin IF (cu florocrom), imunoperoxidază, ME (microscopie electronică).

Evidenţierea Ac se face prin metode serologice: ELISA, SN, ID, IF.

Combaterea:

-este boală declarabilă şi carantinabilă;

-la începutul episodului de boală se face vaccinarea de necesitate a păsărilor clinic sănătoase;

-se împiedică ieşirea din efectiv (decât pentru abataj) a păsărilor clinic sănătoase ;

-asigurarea de condiţii de microclimat corespunzătoare.

Profilaxia:

Specifică: se folosesc vaccinuri intermediar atenuate, în zonele endemice sau ca vaccinare profilactică pentru prevenirea căderii ouatului la păsările specializate pentru producţia de ouă.

Tipuri de vaccinuri şi căi de administrare: -vaccinurile nu induc răspuns imun satisfăcător decât într-o măsură extrem de variabilă. Cele mai bune rezultate s-au obţinut cu vaccinurile vii. Trebuie reţinut faptul că efectul protector nu este în corelaţie directă cu titrul de Ac (ce sunt tranzitorii –3 – 4 luni).

Vaccinurile vii prezintă 2 avantaje majore: modalitatea de administrare ce exclude inocularea şi uniformitatea lotului.

Dezavantaje: utilizarea de tulpini cu patogenitate reziduală poate determină postvaccinal o pseudoenzootie, dar mai ales instalarea excreţiei virusului vaccinal, intermitent şi nu la toţi subiecţii (se impun restricţii la vânzarea acestor păsări sau numai în efectivele vaccinate). Vaccinurile vii sunt preparate din tulpini atenuate sau tulpini cu potenţial patogen rezidual (cu rezultate mai bune).

Căi de administrare:

-calea mucoaselor prin instilare intranazală sau intraconjunctivală;

-prin apa de băut, cu dietă hidrică şi creşterea concentraţiei de electroliţi; nu prea este recomandă datorită problemelor ce pot apărea datorită neuniformităţii dozei primite prin adăpare şi faptului că herpesvirusurile sunt sensibie la acţiunea factorilor de mediu (vor duce la diminuarea concentraţiei vaccinale a apei);

-prin aerosoli (foarte eficientă în caz de administrare masală); prezintă riscul izbucnirii de mici enzootii prin supradoză.